Feeds:
Posts
Comments


Silvia Irina Zimmermann: Kindheit und Erziehung im Schloss.
Der Altersblick in den Erinnerungen von Carmen Sylva, Marie von Ebner-Eschenbach und Lily Braun
Zum 100. Todesjahr der Schriftstellerinnen 2016

 

„Einem jungen Menschen von heute muß es schwerfallen, unsere Empfindungsweise zu begreifen. Es gibt ja kaum etwas, das sich in einer Zeit, die ich zu überdenken vermag, so verändert hätte wie die Art des Verkehrs zwischen Eltern und Kindern.“1
Marie von Ebner-Eschenbach (geb. Gräfin Dubsky, 1830-1916)
„Meine Mutter zeigte mir nach einem halben Jahrhundert ganz bewegt meine kleinen Kleidchen von damals, die sie immer aufgehoben hatte, und ich sagte ihr nicht, dass ich sie mit Schauder und Widerwillen ansah, im Gefühl der mich erwartenden Strafe für irgend ein unbewusstes Verbrechen! Die Großen finden ja immer Verbrechen, wo man an gar nichts gedacht hat, und dann stürzen die Strafen über einem herein, und man kann sich nicht einmal verteidigen, denn verteidigen wird nicht gestattet, das gilt für eine Ungezogenheit! Es ist schwer, Kind zu sein! Das habe ich immer gefunden!“2
Carmen Sylva (geb. Prinzessin Elisabeth zu Wied, verh.
Fürstin & Königin von Rumänien, 1843-1916)
„Die Erziehung ist wie eine eiserne Form, in die die weichen Kinderseelen hineingepreßt werden. Und sollte doch nur ein Stab sein, zum Halt für das junge wachsende Bäumchen. Im Leben des Kindes bedeutet das ‚Warum?‘ die Geburt des Menschen. Die Erziehung schlägt es tot, kaum daß es die Glieder regt.“3
Lily Braun (geb. Amalie von Kretschmar, 1865-1916)

zimmmermann-adelige-kindheit

Sich an die Kindheit zu erinnern sei wie Heimweh haben, behauptet der Gedächtnisforscher Drouwe Draaisma, und offenbar liegt ein Zusammenhang zwischen dem Wunsch, seine Kindheitserinnerungen aufzuschreiben, mit einem bestimmten Alter zusammen. In seinem Buch über das Gedächtnis im Alter, „Die Heimwehfabrik“4 zeigt Draaisma, dass Kindheitserinnerungen vor allem im Alter von etwa 70 Jahren plötzlich wieder auftauchen. Dies passiert zu einem Zeitpunkt, an dem das Gedächtnis an neuere Erlebnisse nachlässt, und dagegen die frühesten Erlebnisse, an die man sich jahrzehntelang vorher nicht erinnert hat, mit neuer Intensität zurückkommen. Dabei bewirkt dieser „Reminiszenzeffekt“, wie die Rückkehr alter Erinnerungen in der Fachsprache der Psychologie genannt wird, dass auch ungewollte Erinnerungen an die Kindheit wieder erwachen, denn auch die schmerzlichen Erfahrungen von früher kehren mit derselben Intensität zurück, so dass man den Kindheitsschmerz von ehemals emotional ein zweites Mal erlebt.5

Bei den Schriftstellerinnen Marie von Ebner-Eschenbach (1830-1916), Carmen Sylva (1843-1916) und Lily Braun (1856-1916), deren Todesjahr sich 2016 zum hundertsten Mal jährt, kann man auch von einem Reminiszenzeffekt in ihren veröffentlichten Kindheitserinnerungen sprechen. Insbesondere ist dies bei den zwei älteren festzustellen: Carmen Sylva beginnt mit 60 Jahren ihre Erinnerungen an die in Neuwied verbrachte Kindheits- und Jugendzeit zu schreiben und sie ist 65 Jahre alt beim Erscheinen ihres Bandes „Mein Penatenwinkel“; Ebner-Eschenbach ist 75 Jahre alt bei der Erstauflage ihrer „biographischen Skizzen“ „Meine Kinderjahre“6; nur die jüngere Lily Braun ist erst 43 Jahre alt, als sie ihre als Roman bezeichneten „Memoiren einer Sozialistin“7 verfasst und in dem ersten Band „Lehrjahre“ ihre Kindheit und Jugendjahre erzählt.

** *

Aus der Einleitung zum Band:

carmen-sylva-kindheitserinnerungenSilvia Irina Zimmermann und Bernd Willscheid (Hg.): Heimweh ist Jugendweh. Kindheits- und Jugenderinnerungen der Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva). Mit einem Vorwort I.D. Isabelle Fürstin zu Wied. [Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 4], Stuttgart: ibidem-Verlag, 2016.

http://www.carmensylva-fwa.de/publ/fscsfwa04.html

Anmerkungen:

1 Marie von Ebner-Eschenbach: Meine Kinderjahre. Biographische Skizzen, Berlin: Verlag von Gebrüder Paetel, 1906, S. 42-43.

2 Carmen Sylva: Mein Penatenwinkel, Erster Band, Frankfurt am Main: Minjon, 1908, S. 191.

3 Lily Braun: Memoiren einer Sozialistin. Lehrjahre, München: Albert Langen Verlag, 1909, S. 413-414.

4 Drouwe Draaisma: Die Heimwehfabrik. Wie das Gedächtnis im Alter funktioniert. Aus dem Niederländischen von Verena Kiefer, Berlin: Verlag Galiani, 2011.

5 Ebd., S. 11-12.

6 Carmen Sylva: Mein Penatenwinkel, Erster Band, Frankfurt am Main: Minjon, 1908. Marie von Ebner-Eschenbach: Meine Kinderjahre. Biographische Skizzen, Berlin: Verlag von Gebrüder Paetel, 1906.

7 Lily Braun: Memoiren einer Sozialistin. Lehrjahre, München: Albert Langen Verlag, 1909.

Silvia Irina Zimmermann: Chronologische Bibliografie der veröffentlichten Bücher Carmen Sylvas >

 

– Deutschsprachige Büchercarmen-sylva-privatsammlung-silvia-irina-zimmermann
– Französischsprachige Bücher
– Gemeinschaftswerke mit Mite Kremnitz (Pseudonym: Dito und Idem)
– Übersetzungsbände von Carmen Sylva
– Ausführliche Carmen-Sylva-Bibliografie

 

 

Silvia Irina Zimmermann: Bücher über Carmen Sylva und neue Editionen aus ihrem Werk: www.sizimmermann.de/buch.htm

carmensylva-silvia-irina-zimmermann-publikation

 

povestile-pelesului„Veni însă ora când Viorica însăși era să vadă că mamă‑sa avea dreptate să‑şi dorească un ginere, ca și cum ar fi presimţit că nu‑i va mai fi trai mult în lume. Ea începu să slăbească şi toată dragostea fiicei nu fu în stare să o ție pe pământ.

Frumoasa Viorică ajunse să închidă ochii cei iubiţi și şedea acum cu totul singu­rică în căsuţa cea mică. Pentru întâiaşi dată, ea şedea cu mâinile în sân, căci pentru cine era să mai lucreze? Ea nu mai avea pe nimeni în lume.

Într‑o zi şedea pe pragul ușii și se uita cu întristare în lume. Deodată văzu mișcându‑se spre dânsa pe pământ ceva lung şi negru, și iată că acest şir lung şi ne­sfârşit erau furnici. Nu putea nimeni vedea de unde veneau ele, căci nu se mai putea descoperi capătul cetei, care necontenit se mişca. Acum însă ele se opriră şi formară împrejurul Vioricăi un cerc mare. Unele dintre furnici ieșiră înainte şi ziseră:

– Noi te cunoaştem bine, Viorico, şi adesea am admirat hărnicia ta, care se potri­veşte cu a noastră şi care rareori se află pe la oameni. Noi mai ştim că tu ești singură, singurică pe lume. De aceea te rugăm: vino și fă‑te regina noastră. Ţi‑om clădi un palat mai frumos şi mai mare decât cea mai mare casă ce ai văzut vreodată. Numai un lucru trebuie să ne promiţi că nu te vei mai întoarce înapoi printre oameni, ci că vei rămâne la noi cât vei trăi.

– Nici că doresc mai bine decât să rămân cu voi, răspunse Viorica, căci nimic nu mă mai ţine pe mine aici, decât numai mormântul mamei. Trebuie să pot merge să depun pe el flori şi vin şi colivă, şi să mă rog pentru sufletul ei.

– Poţi să mergi la mormântul mamei tale, numai să nu vorbeşti cu nicio fiinţă omenească, care‑ţi va ieşi în cale, căci atunci te faci necredincioasă, și cumplită va fi răzbunarea noastră.

Astfel se duse Viorica cu furnicile.“

***

Fragment din povestea „Furnica“ din „Poveştrile Peleşului“ de Carmen Sylva

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): Poveştile Peleşului.

Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, colecţia: Istorie cu blazon [colecţie iniţiată şi coordonată de Filip-Lucian Iorga], 2016, 244 p. ISBN: 978-606-793-022-1.

 

carmensylvafwa-bd04Silvia Irina Zimmermann und Bernd Willscheid (Hg.): Heimweh ist Jugendweh. Kindheits- und Jugenderinnerungen der Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva).

Mit einem Vorwort I.D. Isabelle Fürstin zu Wied.

[Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 4], Stuttgart: ibidem-Verlag, 335 S., 2016, ISBN: 978-3-8382-0814-5.

Details zum Band 4 der Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs.

Bestellmöglichkeit: in allen Buchhandlungen und direkt beim ibidem-Verlag.

povestile-pelesuluiNu merse mult și întâlni o femeie bătrână, care târa după sine o sarcină de crăci și
câteva alte sarcini, și era mai moartă de osteneală. Ea se oprea adesea pentru a‑și lua suflet, și se uita cu ochi răi la tânărul cel frumos, care se apropie de dânsa cu semne prietenoase și o rugă cu vorbe bune să‑i dea voie să‑i ajute, căci va purta el sarcina oricât de departe va voi:
— Dar e grea și calea e lungă!
— Atunci trebuie să‑ţi ajut cu atât mai mult, răspunse Emanuil cu dulceaţă. Luă
toate sarcinile în spinare și o luă atât de iute înainte, încât bătrâna de-abia putea să‑l urmeze. Ei au mers astfel până în seară, până ce‑au ajuns la un bordei mic. Emanuil puse acolo sarcinile la pământ, își luă ziua-bună și voi să se ducă, dar femeia cea bătrână se uită la dânsul cu ochi pătrunzători şi‑i zise:
— Şi vrei să te duci de aci fără să‑ţi iei plata cuvenită? Unde ai să rămâi peste
noapte?
Emanuil arătă cu mâna spre pământ.
— De loc de odihnă e bogăţie mare în această lume! răspunse surâzând.
— Nu, fiule. Altfel ne‑a fost socoteala. Să te odihneşti în bordeiul meu și să iei de
mâncare și de băutură, căci am destul pentru doi!
Ea‑l ospătă cu prietenie şi‑l întrebă de unde vine și unde se duce.
— Vin din singurătate, zise Emanuil, și caut o slujbă.
— Şi ce simbrie ceri tu?
— Eu? Niciuna!
Ea‑i făcu patul, și el dormi liniştit toată noaptea. Când se revărsă de ziuă, voi să
se ducă pe tăcute, pentru a nu trezi pe bătrână. Dar ea se sculase de mult şi pregătise pentru dânsul ceva lapte și pâine. Emanuil sta plin de rușine înaintea ei. Ea însă vorbi:
— Ia binele de unde poţi și cum poţi, chiar când ar fi numai un pătrar de oră de
somn. Fără simbrie nu vreau să te duci de la mine. Vei găsi în calea ta destulă nerecunoştinţă. Îţi dăruiesc deci darul, ca tot binele ce‑l faci altuia să ţi‑l faci ţie însuţi, ori îţi vor mulţumi ceilalţi, ori nu, aceasta totuna să fie. Iar și răul, care‑l vei face celorlalţi, să fie făcut ca și cum ţi l‑ai face ție însuţi, se vor mânia ceilalţi în contra ta, ori nu. Gândeşte‑te la astea, fiule!
Emanuil se gândi la acest dar şi‑l găsi extraordinar. Nu ştia dacă trebuia să se bucure de dânsul, dar mulţumi bătrânei și se porni pe drum, înainte.

***

Fragment din povestea “Omul” din “Poveştile Peleşului” de Carmen Sylva.

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): Poveştile Peleşului.

Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, colecţia: Istorie cu blazon [colecţie iniţiată şi coordonată de Filip-Lucian Iorga], 2016, 244 p. ISBN: 978-606-793-022-1.

 

portretul-regelui-carmen-sylva-regina-elisabeta„Când l‑am trezit pe Rege, am început mulţumindu‑i din nou pentru splendidul lui dar, sosit câteva zile înainte: un pian Bechstein, primul meu piano‑forte, după ce toţi artiștii care cântaseră la mine, în cursul anilor acestora, fuseseră nevoiţi să se mulţumească cu micul meu pian arhiuzat. Acest piano‑forte fusese consacrat prin Emil Sauer și‑și destăinuise deja sunetele dumnezeiești.

Recunoștinţa mea era, prin urmare, cu atât mai adâncă și mereu ziceam: „E prea mult, mult prea mult!“ Regele însă zâmbea șiret și pretindea că este de‑ajuns!

Când am sosit la dejun […] am mai găsit un dar: un tablou splendid de contele Courten, pe care Regele mi‑l cumpărase la München. Dându‑mi‑l, îmi zise: „Îţi dăruiesc visul tău!“ Acest tablou este numit: În galeria înaintașilor. O încântătoare fată tânără, în picioare, gânditoare, în haine de bal, luminată viu de o lampă, într‑o galerie care se pierde în urma ei în lumina lunii. În fund, în penumbră, răsare viziunea unui cavaler, transparent, dar totuși vizibil, care o urmărește cu priviri severe și dulci. E un tablou de‑o poezie avântată.

Visul meu fusese tot astfel. La 8 octombrie 1869, visam că mă găsesc în vechiul nostru castel, la Neuwied lângă Rin, și castelul ardea în flăcări. Eu mă aruncai în marea hală centrală care traversează cele două etaje și mă văitam că are să se prăbușească, când, deodată, apare un cavaler, în armură de argint, urcând scările principale pe un cal negru. Flăcările se reflectează roșii pe armura sa. Își ridică viziera, descalecă, vine drept la mine și‑mi întinde mâna. Cavalerul avea barbă neagră!

Pe urma acestui vis am fost mereu tachinată, pentru că mereu ziceam că n‑am să mă mărit, iar a vedea flăcări însemnează măritiș. Și mai ales… cavalerul! Opt zile mai târziu, la 15 octombrie, eram logodită. Când, mulţi ani mai târziu, pentru întâiași dată am cercetat Sigmaringen, deodată am izbucnit în sala de arme: „Uite cavalerul meu!“ A fost din partea Regelui o amabilitate extraordinară de a‑mi reaminti visul într‑un chip atât de gentil. Se vede bine că visul mi‑a înfăţișat un adevărat cavaler, nu‑i așa?“

Carmen Sylva – Regina Elisabeta a României (1843-1916)

Din eseul: Cum s‑a petrecut aniversarea mea de 60 de ani, în: Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta (2014)

* * *

Bibliografie:

portretul-regelui-carmen-sylva-regina-elisabeta

Silvia Irina Zimmermann: Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta. La 100 de ani de la moartea Regelui Carol I al României (1839-1914). Imagini din Arhiva Princiară de Wied şi din colecţia autoarei. Cuvânt înainte de ASR Principele Radu al României. Prefaţă de prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2014, 206 p., c. 100 imagini, ISBN 978-606-588-771-8.

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 136 other followers