Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Märchen – Povesti’ Category

carmensylva-peles

„Şi a doua zi, piatra fundamentală era pusă. Muzica militară cântă marşuri, ecourile răspunseră din fundul pădurilor; preoţii ziseră rugăciuni, stropind pietrele cu apă sfinţită, pentru ca de aci încolo să nu le mai vatăme duhurile necurate.
Erau acolo şi ofiţeri şi ţărani şi boieri şi haine scumpe; iar noi ne îmbrăcaserăm în costumul ţării, cu văl lung, cu cămaşa brodată.
Ca să mă înveselească, mi‑au dat un buchet frumos; dar eu rămăsei în picioare, ascunzându‑mi faţa‑n flori, ca să nu mi se vadă lacrimile.
— Nu‑mi trebuie un castel gol, un castel fără copii, zisei buchetului meu.
Şi deodată mi se păru că aud un freamăt uşor, un murmur de-abia auzit, dar pe care‑l înţelesei, cu tot zgomotul corurilor şi al fanfarelor.
— Linişteşte‑te, nu mai plânge aşa, zicea el; ai putea să faci pe mulţi fericiţi în casa ta nouă…”

***

Fragment din Robia Peleşului , o poveste autobiografică a Reginei Elisabeta a României, publicată în volumul-album:

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): „Poveştile Peleşului” (Bucureşti: editura Corint, 2016). Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann cu iIlustraţii din Arhiva Princiară de Wied.

Read Full Post »

peles-2013-16

“Poveştile Peleşului” & “Robia Peleşului” (album, ed. Corint, 2016)
“Pelesch-Märchen” (ibidem-Verlag, Edition Noema, 2013)

Read Full Post »

povestile-pelesuluiNu merse mult și întâlni o femeie bătrână, care târa după sine o sarcină de crăci și
câteva alte sarcini, și era mai moartă de osteneală. Ea se oprea adesea pentru a‑și lua suflet, și se uita cu ochi răi la tânărul cel frumos, care se apropie de dânsa cu semne prietenoase și o rugă cu vorbe bune să‑i dea voie să‑i ajute, căci va purta el sarcina oricât de departe va voi:
— Dar e grea și calea e lungă!
— Atunci trebuie să‑ţi ajut cu atât mai mult, răspunse Emanuil cu dulceaţă. Luă
toate sarcinile în spinare și o luă atât de iute înainte, încât bătrâna de-abia putea să‑l urmeze. Ei au mers astfel până în seară, până ce‑au ajuns la un bordei mic. Emanuil puse acolo sarcinile la pământ, își luă ziua-bună și voi să se ducă, dar femeia cea bătrână se uită la dânsul cu ochi pătrunzători şi‑i zise:
— Şi vrei să te duci de aci fără să‑ţi iei plata cuvenită? Unde ai să rămâi peste
noapte?
Emanuil arătă cu mâna spre pământ.
— De loc de odihnă e bogăţie mare în această lume! răspunse surâzând.
— Nu, fiule. Altfel ne‑a fost socoteala. Să te odihneşti în bordeiul meu și să iei de
mâncare și de băutură, căci am destul pentru doi!
Ea‑l ospătă cu prietenie şi‑l întrebă de unde vine și unde se duce.
— Vin din singurătate, zise Emanuil, și caut o slujbă.
— Şi ce simbrie ceri tu?
— Eu? Niciuna!
Ea‑i făcu patul, și el dormi liniştit toată noaptea. Când se revărsă de ziuă, voi să
se ducă pe tăcute, pentru a nu trezi pe bătrână. Dar ea se sculase de mult şi pregătise pentru dânsul ceva lapte și pâine. Emanuil sta plin de rușine înaintea ei. Ea însă vorbi:
— Ia binele de unde poţi și cum poţi, chiar când ar fi numai un pătrar de oră de
somn. Fără simbrie nu vreau să te duci de la mine. Vei găsi în calea ta destulă nerecunoştinţă. Îţi dăruiesc deci darul, ca tot binele ce‑l faci altuia să ţi‑l faci ţie însuţi, ori îţi vor mulţumi ceilalţi, ori nu, aceasta totuna să fie. Iar și răul, care‑l vei face celorlalţi, să fie făcut ca și cum ţi l‑ai face ție însuţi, se vor mânia ceilalţi în contra ta, ori nu. Gândeşte‑te la astea, fiule!
Emanuil se gândi la acest dar şi‑l găsi extraordinar. Nu ştia dacă trebuia să se bucure de dânsul, dar mulţumi bătrânei și se porni pe drum, înainte.

***

Fragment din povestea “Omul” din “Poveştile Peleşului” de Carmen Sylva.

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): Poveştile Peleşului.

Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, colecţia: Istorie cu blazon [colecţie iniţiată şi coordonată de Filip-Lucian Iorga], 2016, 244 p. ISBN: 978-606-793-022-1.

 

Read Full Post »

Wie viele Stunden, Tage oder Wochen ich so gelegen, ich weiß es nicht. Es war eine solche Ruhe in mein Herz gekommen, dass ich die Erde vergessen hatte. Auf einmal bewegte die Sphinx ihre unbewegten Lippen und sprach mit tiefer Stimme: „Hier darfst du dir den Erben wählen und mitnehmen.“

„Aber ich wünsche mir gar keinen mehr“, sagte ich.

„Hast du den mühseligen Weg vergessen, den du gewandelt bist, um ihn zu holen?“

„Ganz vergessen. Er war gar nicht so mühselig, und jetzt will ich gar nichts mehr. Seit ich von deiner Brust getrunken, ist jeder Wunsch in mir gestorben.“

„Du meintest doch, es sei deine Pflicht für dein Land.“

Dieses Wort brachte mich zur Besinnung.

***

Aus dem Märchen Pelesch im Dienst (1888) von Carmen Sylva (Königin Elisabeth von Rumänien, 1843-1916)

***

Neuauflagen der Märchen Carmen Sylvas im ibidem-Verlag:

carmensylva-maerchen

Read Full Post »

Older Posts »