Feeds:
Posts
Comments

peles-2013-16

“Poveştile Peleşului” & “Robia Peleşului” (album, ed. Corint, 2016)
“Pelesch-Märchen” (ibidem-Verlag, Edition Noema, 2013)

povestile-pelesului„Veni însă ora când Viorica însăși era să vadă că mamă‑sa avea dreptate să‑şi dorească un ginere, ca și cum ar fi presimţit că nu‑i va mai fi trai mult în lume. Ea începu să slăbească şi toată dragostea fiicei nu fu în stare să o ție pe pământ.

Frumoasa Viorică ajunse să închidă ochii cei iubiţi și şedea acum cu totul singu­rică în căsuţa cea mică. Pentru întâiaşi dată, ea şedea cu mâinile în sân, căci pentru cine era să mai lucreze? Ea nu mai avea pe nimeni în lume.

Într‑o zi şedea pe pragul ușii și se uita cu întristare în lume. Deodată văzu mișcându‑se spre dânsa pe pământ ceva lung şi negru, și iată că acest şir lung şi ne­sfârşit erau furnici. Nu putea nimeni vedea de unde veneau ele, căci nu se mai putea descoperi capătul cetei, care necontenit se mişca. Acum însă ele se opriră şi formară împrejurul Vioricăi un cerc mare. Unele dintre furnici ieșiră înainte şi ziseră:

– Noi te cunoaştem bine, Viorico, şi adesea am admirat hărnicia ta, care se potri­veşte cu a noastră şi care rareori se află pe la oameni. Noi mai ştim că tu ești singură, singurică pe lume. De aceea te rugăm: vino și fă‑te regina noastră. Ţi‑om clădi un palat mai frumos şi mai mare decât cea mai mare casă ce ai văzut vreodată. Numai un lucru trebuie să ne promiţi că nu te vei mai întoarce înapoi printre oameni, ci că vei rămâne la noi cât vei trăi.

– Nici că doresc mai bine decât să rămân cu voi, răspunse Viorica, căci nimic nu mă mai ţine pe mine aici, decât numai mormântul mamei. Trebuie să pot merge să depun pe el flori şi vin şi colivă, şi să mă rog pentru sufletul ei.

– Poţi să mergi la mormântul mamei tale, numai să nu vorbeşti cu nicio fiinţă omenească, care‑ţi va ieşi în cale, căci atunci te faci necredincioasă, și cumplită va fi răzbunarea noastră.

Astfel se duse Viorica cu furnicile.“

***

Fragment din povestea „Furnica“ din „Poveştrile Peleşului“ de Carmen Sylva

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): Poveştile Peleşului.

Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, colecţia: Istorie cu blazon [colecţie iniţiată şi coordonată de Filip-Lucian Iorga], 2016, 244 p. ISBN: 978-606-793-022-1.

 

carmensylvafwa-bd04Silvia Irina Zimmermann und Bernd Willscheid (Hg.): Heimweh ist Jugendweh. Kindheits- und Jugenderinnerungen der Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva).

Mit einem Vorwort I.D. Isabelle Fürstin zu Wied.

[Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 4], Stuttgart: ibidem-Verlag, 335 S., 2016, ISBN: 978-3-8382-0814-5.

Details zum Band 4 der Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs.

Bestellmöglichkeit: in allen Buchhandlungen und direkt beim ibidem-Verlag.

povestile-pelesuluiNu merse mult și întâlni o femeie bătrână, care târa după sine o sarcină de crăci și
câteva alte sarcini, și era mai moartă de osteneală. Ea se oprea adesea pentru a‑și lua suflet, și se uita cu ochi răi la tânărul cel frumos, care se apropie de dânsa cu semne prietenoase și o rugă cu vorbe bune să‑i dea voie să‑i ajute, căci va purta el sarcina oricât de departe va voi:
— Dar e grea și calea e lungă!
— Atunci trebuie să‑ţi ajut cu atât mai mult, răspunse Emanuil cu dulceaţă. Luă
toate sarcinile în spinare și o luă atât de iute înainte, încât bătrâna de-abia putea să‑l urmeze. Ei au mers astfel până în seară, până ce‑au ajuns la un bordei mic. Emanuil puse acolo sarcinile la pământ, își luă ziua-bună și voi să se ducă, dar femeia cea bătrână se uită la dânsul cu ochi pătrunzători şi‑i zise:
— Şi vrei să te duci de aci fără să‑ţi iei plata cuvenită? Unde ai să rămâi peste
noapte?
Emanuil arătă cu mâna spre pământ.
— De loc de odihnă e bogăţie mare în această lume! răspunse surâzând.
— Nu, fiule. Altfel ne‑a fost socoteala. Să te odihneşti în bordeiul meu și să iei de
mâncare și de băutură, căci am destul pentru doi!
Ea‑l ospătă cu prietenie şi‑l întrebă de unde vine și unde se duce.
— Vin din singurătate, zise Emanuil, și caut o slujbă.
— Şi ce simbrie ceri tu?
— Eu? Niciuna!
Ea‑i făcu patul, și el dormi liniştit toată noaptea. Când se revărsă de ziuă, voi să
se ducă pe tăcute, pentru a nu trezi pe bătrână. Dar ea se sculase de mult şi pregătise pentru dânsul ceva lapte și pâine. Emanuil sta plin de rușine înaintea ei. Ea însă vorbi:
— Ia binele de unde poţi și cum poţi, chiar când ar fi numai un pătrar de oră de
somn. Fără simbrie nu vreau să te duci de la mine. Vei găsi în calea ta destulă nerecunoştinţă. Îţi dăruiesc deci darul, ca tot binele ce‑l faci altuia să ţi‑l faci ţie însuţi, ori îţi vor mulţumi ceilalţi, ori nu, aceasta totuna să fie. Iar și răul, care‑l vei face celorlalţi, să fie făcut ca și cum ţi l‑ai face ție însuţi, se vor mânia ceilalţi în contra ta, ori nu. Gândeşte‑te la astea, fiule!
Emanuil se gândi la acest dar şi‑l găsi extraordinar. Nu ştia dacă trebuia să se bucure de dânsul, dar mulţumi bătrânei și se porni pe drum, înainte.

***

Fragment din povestea “Omul” din “Poveştile Peleşului” de Carmen Sylva.

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României): Poveştile Peleşului.

Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann. Ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, Bucureşti: editura Corint, colecţia: Istorie cu blazon [colecţie iniţiată şi coordonată de Filip-Lucian Iorga], 2016, 244 p. ISBN: 978-606-793-022-1.