Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘neuwied’

carmensylvafwa-bd04Silvia Irina Zimmermann und Bernd Willscheid (Hg.): Heimweh ist Jugendweh. Kindheits- und Jugenderinnerungen der Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva).

Mit einem Vorwort I.D. Isabelle Fürstin zu Wied.

[Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 4], Stuttgart: ibidem-Verlag, 335 S., 2016, ISBN: 978-3-8382-0814-5.

Details zum Band 4 der Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs.

Bestellmöglichkeit: in allen Buchhandlungen und direkt beim ibidem-Verlag.

Read Full Post »

„Este de folos pentru ţară dacă povestim despre ea şi, astfel, este un lucru bun să-i câştigăm prieteni.”

Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), scrisoare către Regele Carol I al României, 1888.

În data de 4 martie, la orele 17.30 la Museo di Palazzo Grimani (Veneţia), Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied, vă invită la o întâlnire literară dedicată Reginei-scriitoare Elisabeta de România (n. Wied), soţia lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul Rege al României, încoronat în 1881. Întâlnirea, ce îşi propune să comemoreze 100 de ani de la moartea Reginei (2 martie 1916), va avea ca moment principal conferinţa, cu proiecţie de imagini, intitulată:

Cultura populară română în opera literară a Reginei Carmen Sylva
de Silvia Irina Zimmermann

venezia-zimmermann-carmensylva2016

Dr. Silvia Irina Zimmermann a studiat la Universităţile din Sibiu şi Marburg şi a obţinut doctoratul în filologie germană cu o teză complexă despre opera literară a Reginei Elisabeta, cunoscută în lumea scriitorilor cu pseudonimul Carmen Sylva. Este, totodată, fondatoarea centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied de la Neuwied. Printre cele mai recente opere ale sale se numără:
Carmen Sylva, regina poetă, Bucureşti (All, 2013)
şi Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta (Curtea Veche, 2015).

carmen-sylva--sciitoare-silvia-irina-zimmerman

Organizator: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied

www.icr.ro/venezia/
www.carmensylva-fwa.de

Read Full Post »

Silvia Irina Zimmermann despre Elisabeta de Wied, Regină a României, scriitoarea Carmen Sylva. Interviu de Julia Kalman aparut în 18 septembrie 2015 pe pagina: Clubul scriitoarelor

silvia-irina-zimmermann-carmen-sylva

Elisabeta de Wied, prima Regină a României, i-a stat alături soțului său, Carol I al României în a doua jumătate a veacului al XIX-lea până la Primul Razboi Mondial, şi, deşi multora această vreme li se pare îndepărtată, ea nu este cu adevărat, încă mai există oameni care au prins acele timpuri.

Regina Elisabeta a fost recunoscută pentru medierea culturală între România și Germania, realizată și prin scrierile sale ce au cunoscut un mare răsunet în Europa. Avea o personalitate puternică și s-a remarcat prin implicarea în activități filantropice și de voluntariat pentru îngrijirea soldaților combatanți în Războiul de Independență și apoi a copiilor abandonați sau bolnavi. Dar tocmai acest devotament avea să-i fie fatal, iar nenorocirea avea să se abată asupra Reginei ce fusese numită în popor mama răniților.

În urma unei vizite la un orfelinat însoțită de fiica sa, principesa Maria, aceasta din urmă avea să se îmbolnăvească de scarlatină și difterie și apoi să moară la vârsta de nici patru ani. După o perioadă de depresie, Regina a reînceput să se implice în proiectele de modernizare a României, a continuat activitățile caritabile și de mecenat, a fondat printre altele cartierul-colonie Vatra Luminoasă în care erau locuiau, studiau și lucrau nevăzători împreună cu familiile lor, a întemeiat serviciul de ambulanțe, a construit spitale, a sprijinit artele și literatura. Neconsolată în urma pierderii copilului, nu a mai avut urmași, dar s-a regăsit în cele o mie de poeme create de ea, în nenumăratele opere dramatice și în paginile jurnalelor ei, în muzica lui Enescu, în veselia lui Alecsandri, în creațiile populare românești și mai ales salvând viețile altora. Regina Elisabeta nu este doar un personaj din poveștile copilăriei, ea a fost Regina străbunicii mele și Regina puținilor români nonagenari și centagenari de astăzi.

Pentru a afla mai multe despre Regina Elisabeta, mai ales în calitatea ei de scriitoare, m-am adresat doamnei dr. Silvia Irina Zimmermann de la “Centrul de Cercetare Carmen Sylva” din Germania.

Doamnă dr. Silvia Irina Zimmermann, vă rog să ne oferiți câteva repere autobiografice, să ne relatați despre copilăria și adolescența dumneavoastră petrecute în România și despre studiul limbii și literaturii germane din perspectiva unui român.

Sunt născută în Sibiu, în 1970, unde am copilărit şi locuit până în anul 1992, când am plecat graţie unei burse de studii la universitatea din Marburg în Germania. De limba şi cultura germană m-am ataşat din copilărie, şi am avut norocul să fiu sprijinită de părinţi în această dorinţă, iniţial naivă, de copil, de a învăţa germana pentru a-i înţelege pe copiii saşilor din vecinătate cu care mă jucam. Mai târziu am început să îndrăgesc limba şi cultura germană datorită cărţilor pe care le citeam şi îndeosebi datorită prieteniilor din şcoală, încât am dorit să urmez şcoala integral la secţia cu predare germană. Am urmat apoi Liceul pedagogic din Sibiu, unde am absolvit ca învăţătoare de limba germană pentru clasele primare. După absolvire am lucrat ca învăţătoare tocmai în anul 1989-1990, prinzând, astfel, în învăţământ ultimele luni de comunism şi primele luni de democraţie, iar în 1990 am început să studiez la universitatea din Sibiu filologie germană şi engleză. În toamna anului 1992 am plecat la studii în Germania, la universitatea în Marburg, unde m-am înscris la studiile de germanistică, anglistică, istoria artei şi sociologie. Am absolvit în 1996 cu Magister Artium şi cu o lucrare de diplomă despre „Poveştile Peleşului” ale Reginei Carmen Sylva. Din 1997 am început sa lucrez la teza de doctorat despre întreaga operă literară a Reginei Carmen Sylva sub îndrumarea domnului profesor universitar dr. Wilhelm Solms, sub îndrumarea căruia scrisesem şi lucrarea de diplomă şi care iniţiase şi organizase la universitatea din Marburg după 1990 mai multe seminarii şi evenimente consacrate literaturii germane din România. A invitat-o la unele dintre ele şi pe Herta Müller, cu mult înainte să fie cunoscută în Germania şi întreaga lume precum este astăzi, după premiul Nobel.

carmensylva-nationaldress-burgoyne

Ați ales ca subiect de cercetare doctorală la Universitatea din Marburg – poeta Carmen Sylva, apoi ați inițiat în 2012 “Centrul de Cercetare Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied. Ce a determinat interesul dumneavoastră față de acest subiect și ce anume a dus ulterior la înființarea Centrului? Prezentați-ne pe scurt proiectele aflate în derulare și în perspectivă.

În vacanţa de Crăciun în 1993, când venisem de la Marburg acasă la Sibiu, la părinţi, găsisem în ziarul german din România (Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien) un articol despre Regina scriitoare Carmen Sylva de Annemarie Podlipny-Hehn şi mă uimise numarul mare de operele literare ale reginei publicate îndeosebi în Germania. Când m-am întors la universitatea din Marburg, mare mi-a fost surpriza să găsesc la biblioteca universitară ediţia princeps germană a „Poveştilor Peleşului” precum şi prima şi până atunci singura teză de doctorat despre opera lirica a lui Carmen Sylva, publicată de Karl Peters tot în Marburg în 1924.

Pe timpul studiilor mele, timp de patru ani, am avut privilegiul de a locui într-un cămin studenţesc cu totul deosebit în Marburg, situat în incinta castelului care domină orăşelului universitar. Collegium Philipinum este o instituţie fondată de Philipp von Hessen în 1529 pentru ajutorarea studenţilor, finanţată în zilele noastre de biserica evanghelică a landului şi de mai multe oraşe şi comune din jurul oraşului Marburg, printre care şi Borken, graţie căruia am primit un loc în acest cămin. Revenind la Carmen Sylva, în primul an de studii deja, după ce descoperisem literatura ei la biblioteca universitară, am iniţiat un cerc de lectură în căminul stundenţesc la care am citit „Poveştile Peleşului” ale lui Carmen Sylva. Am fost foarte plăcut surprinsă să văd că poveştile sunt un gen literar îndrăgit de toate vârstele, nefiind privite doar ca o lectură pentru copii. „Poveştile Peleşului”, nu sunt traduceri ale unor basme populare româneşti, ci texte literare originale care împletesc motive ale basmelor populare românesti si germane, care au trezit interesul participanţilor, studenţi la facultăţi din diferite domenii. Era însă un interes mai mult intercultural decât literar.

Câţiva ani mai târziu, în 2008, în timpul unei specializări în Public Relations, am reluat subiectul Carmen Sylva în cadrul unei lucrări despre platformele de socializare în internet, pe care le testam, şi astfel am realizat o nouă pagină de internet despre scriitoare şi un weblog, pe atunci o noutate redacţională, şi de asemenea o pagină în platforma de socializare Facebook. Atunci am observat că există un anumit interes public şi în timpul nostru pentru acest subiect literar-istoric şi, mai ales în România, o dorinţă de a afla mai multe despre prima noastră regină, precum şi curiozitate şi interes în Germania pentru prinţesa renană Elisabeta de Wied, care a devenit prima regină a României şi a făcut senzaţie ca scriitoare sub pseudonimul Carmen Sylva. Prin urmare, am început sa mă gândesc la o strategie de prezentare pentru publicaţiile mele în internet despre Carmen Sylva şi astfel a revenit şi pasiunea mea de a cerceta mai departe despre Regina şi scriitoarea Carmen Sylva în contextul vremii ei şi de introduce subiectul în discuţia academică din Germania. În 2010 am publicat lucrările mele de masterat şi de doctorat la o editură ştiinţifică, editura Ibidem din Stuttgart, cu care am început o colaborare frumoasă la subiectul Carmen Sylva. Am avut atunci şi bucuria de a-l cunoaşte pe istoricul dr. Gabriel Badea-Păun, autorul unei biografii a Reginei, editor al unor ediţii din opera ei în română şi franceză şi pasionat la fel ca şi mine de subiectul Carmen Sylva, încât am exprimat dorinţa de a-i traduce în germană cartea care a apărut în 2011 la editura Ibidem sub titlul „Carmen Sylva. Königin Elisabeth von Rumänien – eine rheinische Prinzessin auf Rumäniens Thron” (O prinţesă renană pe tronul României, 2011). În anii următori am editat câteva ediţii germane din opera lui Carmen Sylva: ediţia completă a aforismelor în germană şi franceză „Gedanken einer Königin Les pensées d’une reine(2011), ediţia completă în două volume a poveştilor şi povestirilor pentru copii „Aus Carmen Sylvas Königreich” (2013) precum şi trei ediţii de lectură cu aforisme alese „Gedanken einer Königin (2011), „Pelesch-Märchen” (2013) şi poveşti alese „Prinz Waldvogel” (2015). De asemenea am publicat şi două ediţii de carte în limba română: „Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei” (editura All, 2013) şi „Regele Carol în opera Reginei Elisabeta” (ed. Curtea Veche, 2014).

În anul 2012 am iniţiat un centru de cercetare „Carmen Sylva” pe lângă Arhiva Princiară de Wied din Neuwied. El a fost înfiinţat în august 2012 împreună cu directorul arhivei dr. Hans-Jürgen Krüger şi sub patronajul Principelui Carl zu Wied. Ideea care stă la baza acestei iniţiative a Centrului de Cercetare „Carmen Sylva” este de a încuraja şi promova activitatea ştiintifică interdisciplinară despre viaţa, opera şi activitatea ei în contextul intercultural al timpului. De asemenea colaborarea cu editura ştiinţifică Ibidem continuă şi prin colecţia Centrului de Cercetare al Arhivei Princiare de Wied, la care au apărut în 2014 şi 2015 trei volume. Colecţia a fost întemeiată de mine în 2013 şi-i are drept co-editori pe dr. Hans-Jürgen Krüger (directorul Arhivei Princiare de Wied), dr. Edda Binder-Iijima (Univ. Heidelberg, Facultatea de Istorie) şi prof. univ. dr. Ralf Georg Czapla (Univ. Heidelberg, Facultatea de Germanistică). Primul volum apărut este un studiu al meu despre imaginea Regelui Carol I în opera literară a Reginei Elisabeta, el a fost publicat şi în traducere românească în acelaşi an. Celelate două volume au apărut anul acesta coordonate de mine şi Edda Binder-Iijima. Volumul 2: „Carmen Sylva, scriitoarea şi prima regină a României în contextul timpului ei”; iar volumul 3: „Prima pereche regală a României Carol I şi Elisabeta. Aspecte de legitimare a monarhiei în oglinda gesturilor simbolice cultural-politice”. Majoritatea articolelor ştiintifice din aceste două volume sunt scrise de istorici din România şi Germania. Le-am tradus în limba germană din dorinţa de a face cunoscut şi publicului de aici contribuţia cercetării româneşti dedicată lui Carmen Sylva şi timpul ei. Ele se vor a fi o punte în dialogul stiinţific român-german.

Cum s-a implicat Regina Elisabeta în viața socială, politică și artistică a României? Ce aspect(e) inedit(e) ați descoperit studiind viața Reginei Elisabeta?

Carmen Sylva, Königin Elisabeth von RumänienAstăzi este un fapt deja bine cunoscut că Regina Elisabeta s-a angajat în multe proiecte filantropice şi de mecenat, graţie numeroaselor publicaţii care au apărut în ultimii ani despre viaţa şi personalitatea reginei poete Carmen Sylva, atât în România, cât şi în Germania şi Franţa. Cea mai detaliată biografie dintre cele după 1990 este „Carmen Sylva. Uimitoarea Regină Elisabeta a Româniai” de Gabriel Badea-Păun (2003), aparută şi în Franţa, pe care am tradus-o în germană şi care va avea în curând şi o ediţie în limba engleză.

Personal, privesc implicarea socială, politică şi artistică a Reginei îndeosebi în raport cu literatura ei, aceasta din urmă fiind specialitatea mea de cercetare. Mai clar exprimat: ce însemnatate au aspectele autobiografice din textele ei, tendinţa Reginei de comunicare prin literatură, ce loc are autoarea Carmen Sylva în context european şi în cel al literaturii de limbă germană a femeilor din nobilime.

În ce priveşte tendinţa prodinastică şi de comunicare literară a lui Carmen Sylva am găsit mai multe detalii inedite, care în biografii de obicei sunt trecute cu vederea. De exemplu, în cursul cercetării mele pentru cartea „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta” (Curtea veche, 2014) am realizat că în repetate rânduri regina este considerată o simpatizantă a ideii republicane. Acest lucru m-a uimit, având în vedere multe exemple din literatura ei, în care regina îl elogiază pe augustul ei soţ, în care susţine ideea monarhiei şi pledează pentru necesitatea unui rege în vârful statului.

Biografiile mai noi, care pretind că Regina Elisabeta ar fi fost republicană, se bazează pe o presupusă afirmaţie a Reginei Elisabeta, dar care în realitate este o un citat literar rupt din contextul romanului pamflet „Am Hofe von Ragusa” (La Curtea lui Ragusa, 1902) publicat de Mite Kremnitz, fostă doamnă de onoare a Reginei şi coautoare a mai multor romane epistolare, a cărei colaborare şi prietenie se sfârşeşte în anul 1891.

Afirmaţia simpatiilor republicane din romanul lui Kremnitz a fost menţionată mai întâi de biograful Eugen Wolbe (1993) şi preluată ulterior în mai multe biografii, ca fiind una autentică a Reginei. Interesant este că biografii care au menţionat citatul lui Wolbe pentru a dovedi republicanismul Reginei, au rupt din context doar acest aspect, ignorând restul argumentaţiei prin care Wolbe încearcă să explice personalitatea complexă a Reginei Elisabeta. Căci în final concluzia lui Wolbe este următoarea: „Această Regină poetă gândeşte democratic şi aristocratic în acelaşi timp.” – ceea ce relativizează teza senzaţionalistă al republicanismului reginei.

În volumul meu „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta” am dorit să arăt contribuţia Reginei scriitoare la făurirea mitului primului Rege al României independente. În ciuda faptului că ne amintim de Elisabeta îndeosebi ca fiind cu precădere artistă, şi care nu părea să aibă nicio tangenţă cu politica, totuşi, literatura ei este apropiată de aceasta. Atât aforismele ei cât şi poeziile patriotice, memoriile şi chiar şi poveştile pentru copii în care îl evocă pe Regele Carol I în Războiul de Independenţă demonstrează că Regina Elisabeta nu era cu desăvârşire apolitică. Dimpotrivă, ea avea părerile ei proprii şi deseori foarte lucide despre actualitatea politică. Dar mai ales avea convingerea că Regele Carol I era suveranul ideal al României din acea vreme şi comunica aceasta prin scrierile ei către publicul cititor din întreaga Europă, arătând realizările din timpul Regelui Carol I. Astfel, din perspectiva actuală, scrierile reginei cu tendinţă prodinastică pot fi privite ca un reușit exemplu de public relations prin storytelling, într-o epocă în care aceste noţiuni încă nu circulau.

carmen-sylva--sciitoare-silvia-irina-zimmerman

Cum s-a desfășurat cariera de scriitoare a Reginei Elisabeta?

Primele publicaţii ale Reginei Elisabeta sunt traduceri din poezia contemporană românească care apar în revista germană „Die Gegenwart” în 1878 sub pesudonimul E. Wedi. Este vorba de poezii de Vasile Alecsandri, care mai fusese tradus în germană, dar şi de prima traducere a unei poezii de Mihai Eminescu publicată în Germania, poezia „Melancolie”.

Din 1880 Regina începe să publice carţile ei sub pseudonimul Carmen Sylva („cântecul pădurii”). Dar se pare ca Regina nu intenţiona să îşi ascundă în totalitate identitatea, caci după 1881 editurile germane menţionează în publicitatea cărţilor autoarei lor că este vorba de Regina României.

La numai cinci ani după debutul literar sub numele artistic Carmen Sylva apare în Germania şi prima biografie a Reginei poete intitulată „Aus Carmen Sylvas Leben” (Din viaţa Carmen Sylvei). Aici găsim mai multe pasaje din scrisorile Reginei către familia princiară din Neuwied, în care explică că activitatea ei de scriitoare nu e doar un moft şi o formă de ași umple timpul cu lucruri frumoase.

Repetata legitimare a creaţiei ei literare o găsim de altfel şi în textele literare cu caracter autobiografic. În memorii, dar şi în câteva poveşti cu care se adresează copiilor, Regina afirmă că talentul ei este un dar de la Dumnezeu şi o consolare după moartea singurului copil. Şi de asemenea îşi înţelege activitatea de scriitoare ca fiind o misiune şi făcând parte din meseria ei de suverană, prin care lasă o moştenire culturală ţării.

Tendinţa prodinastică – elogiul realizărilor din timpul Regelui Carol I şi promovarea culturii din Regatul României – se regăseşte pe întregul parcurs al activităţii Reginei de scriitoare. Regina începe cu traduceri de poezie românească în limba germană, continuând apoi cu opere personale în care prelucrează motive și subiecte legate de România, arătând specificul culturii populare românești, scrieri în care scoate în evidenţă meritele Regelui Carol I și dezvoltarea economică și culturală a României din timpul domniei sale, precum şi texte în care comunică prin mediul literaturii conceptele ei despre artă, viaţă, suferinţă, situaţia femeii în societate, educaţia copiilor, sărăcia celor mulţi fată de bogăţia unora, spiritul antreprenor, altruism, caritate, religie, spiritualitate.

Opera literară a Reginei Elisabeta cuprinde atât traduceri, cât și nenumărate scrieri în română și germană. Unele dintre ele s-au publicat de-a lungul timpului, iar câteva au fost reeditate și pot fi găsite și astăzi în librării. Ce anume ne-ați recomanda?

Pentru cititorii din România aş recomanda ediţiile recent publicate de poveşti, poezii, aforisme şi memorii traduse în româneşte. La editura Curtea Veche sunt două ediţii foarte frumoase: „Poveştile unei Regine” (2012) şi antologia de aforisme şi poezii „Fluturi sărutându-se” (2013). Iar la editura Vivaldi se găseşte volumul 2 al memoriilor Reginei, „Colţul penaţilor mei” (2003), volumul 1 urmând să reapară într-o ediţie nouă în curând. Pentru cunoscătorii de limbă germană recomand ediţiile de lectură din aforismele şi poveştile lui Carmen Sylva apărute la editura Ibidem: „Gedanken einer Königin (2011), „Pelesch-Märchen” (2013) şi „Prinz Waldvogel” (2015). Iar pentru cunoscătorii de limbă franceză recomand ediţia de aforisme apărută la editura Via romana: „Sagesse d’une reine” (2013).

Din păcate, din numeroasele ediţii noi româneşti ale „Poveştilor Peleşului” astăzi nu mai găsim niciuna în librării, astfel că anul viitor când se împlinesc 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta, dar şi 150 de ani de istorie a monarhiei în România, ar fi un bun prilej pentru o nouă ediţie a acestui volum, care de altfel are o relevanţă deosebită în contextul moştenirii culturale a primei perechi regale Carol I şi Elisabeta. Regina sprijinea prin creaţia ei literară spiritul constructiv al Regelui Carol I, întemeietorul dinastiei, creând un original ciclu de poveşti despre melagurile mitice româneşti din împrejurimile Castelului Peleş, „cuibul” dinastiei din România.

Carmen Sylva este menționată în Enciclopedia feministă a literaturii germane, de Friederike Eigler și Susanne Kord, 1997. Care este opinia dumneavoastră despre concepţia Reginei despre feminism?

Interesant este faptul că în enciclopediile mai recente despre literatura germană scrisă de femei nu o găsim pe scriitoarea Carmen Sylva, cu excepția cărţilor publicate de Susanne Kord, care îi analizase opera dramatică deja în teza ei de doctorat despre autoarele de dramă din secolele al XVIII-lea şi XIX-lea. În schimb, într-o enciclopedie a scriitoarelor de limbă germană („Lexikon deutschsprachiger Schriftstellerinnen 1800-1945”) publicată de Gisela Brinker-Gabler / Karola Ludwig şi Angela Wöffen în 1986 nu apare Carmen Sylva decât menţionată în articolul despre Mite Kremnitz, iar aici doar ca fiind Regina României şi co-autoare a lui Mite Kremenitz. Nu îmi pot explica asta decât astfel: pe de o parte nu fusese pe atunci analizată opera literară a lui Carmen Sylva în contextul literaturii germane a timpului ei şi al literaturii scrise de femei, şi trebuia, prin urmare, să fie redescoperită ca autoare germană. Iar pe de altă parte, prin faptul că autoarea Carmen Sylva este şi Regina României, s-ar putea să fi fost trecută cu vederea pentru că ori nu se ştia că a scris îndeosebi în germană, ori pentru că a fost atribuită literaturii de exil, care nu e integral cuprinsă în această mică enciclopedie din 1986.

Carmen Sylva într-adevăr tratează în multe texte literare situaţia femeii în societate, dar dintr-o perspectivă moderată a feminismului. De altfel Regina avea concepţii destul de conservatoare în ce priveşte rolul femeii în societate şi familie şi astfel tratează şi subiectul emancipării femeii în textele ei. În ciuda gândirii liberale, care uimeşte pe alocuri prin îndrăzneala şi nonconformismul ei, Regina Elisabeta păstrează mereu perspectiva ei de aristocrată şi mai ales de suverană care îşi asumă o datorie faţă de destinul femeii din popor, în contextul familiei şi societăţii. Femeii îi vede rolul îndeosebi ca mamă, soţie, soră, deci în relaţie cu familia şi societatea şi în serviciul acestora. Nu găsim la Regina Elisabeta tendinţele radicale ale sufragetelor, ea nu predică niciun separatism de gen, ori o întoarcere a ordinii ierarhice, patriarhale a lumii, şi nu găsim nici tendinţa radicală a feminismului activistelor germane care provin din proletariat. Dar şi Regina pune sub semnul întrebării relaţia dintre bărbaţi şi femei, atunci când observă suferinţa, dependenţa şi nedreptatea faţă de femei, şi pledează pentru mai mult respect faţă de femei în societate.

În legătură cu concepţia de feminism a Reginei Elisabeta avem o interesantă amintire a renumitei Alice Voinescu, prima româncă doctor în filozofie şi prima profesoară universitară din România, care relatează o întâlnire cu Regina Elisabeta din anul 1914, puţin după moartea Regelui Carol I: „Intenţia augustei văduve de a se retrage la Curtea de Argeş, aproape de locul unde odihnea augustul ei tovarăş de viaţă, de aspiraţii şi de împliniri – nu era simptomul unei oboseli resemnate. Un simţ precis al valorilor o făcea pe Regina Elisabeta să-şi caute locul cel nou, pe carel i-l hărăzise Dumnezeu, la o parte de strălucirea tronului, mai departe de frământările zilei. Curtea de Argeş – în care odihnea, senin, trecutul, o chema spre reculegere asupra celor veşnice. Dar nu în singurătate tristă socotea Regina inspirată să-şi încheie misiunea – ci în mijlocul unui tineret căruia voia să-i lase moştenire taina tinereţei ei sufleteşti. Suverana dorea să puie la Curtea de Argeş temelia unei noi ctitorii regeşti. In liniştea naturii, în preajma locaşului sfânt, voia să întemeieze o şcoală pentru fete de ofiţeri şi înalţi funcţionari ai Statului. Nu o preocupa pregătirea unei generaţiuni de femei cu profesiuni intelectuale. Regina Elisabeta urmărea creşterea unei elite feminine în vederea împlinirii misiunii ei esenţiale şi veşnice de mamă, de soţie, de educatoare a societăţii şi a omului.”

Această concepţie de a încuraja emanciparea femeii prin punerea în valoare a calităţilor şi aptitudinilor ei, conservând însă rolul ei tradiţional – deci un feminism moderat – o găsim şi în literatura Reginei, spre exemplu în eseul „Die Frauenfrage” (Problema femeii) publicat în 1906: „Problema feminismului şi soluţia ei exagerată are poate ceva bun: astfel tinerele femei păşesc cu mai multă independenţă în căsnicie şi nu mai par bărbaţilor atât de copilăroase, ci le pot deveni de la început partenere, fără a mai trece prin şcoala grea pe care o implică căsnicia, dacă nu a fost deja absolvită aceasta dinainte. Putem să gândim mai departe: El, cel mai minunat dintre toţi! Cu condiţia ca bărbatul să gândească la fel şi să privească în femeia lui în aceeaşi măsura pe cea mai minunată şi demnă de încredere dintre toate. Respectul reciproc este mai preţios decât iubirea, politetea reciprocă este foarte folositoare, graţia şi drăgălăşenia, care se păstrează de-a lungul anilor, dar nu oribila delăsare, care în nici un caz nu poate fi considerată nici graţioasă şi nici atrăgătoare.“

Aveți un aforism sau un citat favorit din Carmen Sylva?

În continuarea subiectului feminismului s-ar potrivi aici următoarea afirmaţie a Reginei dintr-o scrisoare, caracteristică pentru formularea părerilor ei şi prin care relativizează totul: Se spune că femeile se sacrifică pentru un om, iar bărbații pentru o cauză. Eu însă cred că femeile și bărbații fac în egală măsură ba una, ba alta, precum și ambele lucruri.”.

***

Bibliografie Silvia Irina Zimmermann:

http://www.sizimmermann.de

Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta, Curtea Veche Publishing, București, 2014;

Unterschiedliche Wege, dasselbe Ideal: Das Königsbild im Werk Carmen Sylvas und in Fotografien des Fürstlich Wiedischen Archivs, ibidem-Verlag, Stuttgart, 2014;

Carmen Sylva. Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei. Editura All, Bucureşti, 2013;

Die dichtende Königin. Elisabeth, Prinzessin zu Wied, Königin von Rumänien, Carmen Sylva (1843-1916). Selbstmythisierung und prodynastische Öffentlichkeitsarbeit durch Literatur, Univ. Marburg 2003; ibidem-Verlag, Stuttgart, 2010;

Der Zauber des fernen Königreichs. Carmen Sylvas “Pelesch-Märchen”, Univ. Marburg 1996; ibidem-Verlag, Stuttgart, 2011.

Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied

http://www.carmensylva-fwa.de/ro/prezentare.html

Date din viaţa Elisabetei de Wied, Regina României, Carmen Sylva

http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html

 Foto: arhiva personală a Silviei Irina Zimmermann.

 

Read Full Post »

 


Silvia Irina Zimmermann: Kindheit und Erziehung im Schloss.
Der Altersblick in den Erinnerungen von Carmen Sylva, Marie von Ebner-Eschenbach und Lily Braun
Zum 100. Todesjahr der Schriftstellerinnen 2016

 

„Einem jungen Menschen von heute muß es schwerfallen, unsere Empfindungsweise zu begreifen. Es gibt ja kaum etwas, das sich in einer Zeit, die ich zu überdenken vermag, so verändert hätte wie die Art des Verkehrs zwischen Eltern und Kindern.“1
Marie von Ebner-Eschenbach (geb. Gräfin Dubsky, 1830-1916)
„Meine Mutter zeigte mir nach einem halben Jahrhundert ganz bewegt meine kleinen Kleidchen von damals, die sie immer aufgehoben hatte, und ich sagte ihr nicht, dass ich sie mit Schauder und Widerwillen ansah, im Gefühl der mich erwartenden Strafe für irgend ein unbewusstes Verbrechen! Die Großen finden ja immer Verbrechen, wo man an gar nichts gedacht hat, und dann stürzen die Strafen über einem herein, und man kann sich nicht einmal verteidigen, denn verteidigen wird nicht gestattet, das gilt für eine Ungezogenheit! Es ist schwer, Kind zu sein! Das habe ich immer gefunden!“2
Carmen Sylva (geb. Prinzessin Elisabeth zu Wied, verh.
Fürstin & Königin von Rumänien, 1843-1916)
„Die Erziehung ist wie eine eiserne Form, in die die weichen Kinderseelen hineingepreßt werden. Und sollte doch nur ein Stab sein, zum Halt für das junge wachsende Bäumchen. Im Leben des Kindes bedeutet das ‚Warum?‘ die Geburt des Menschen. Die Erziehung schlägt es tot, kaum daß es die Glieder regt.“3
Lily Braun (geb. Amalie von Kretschmar, 1865-1916)

zimmmermann-adelige-kindheit

Sich an die Kindheit zu erinnern sei wie Heimweh haben, behauptet der Gedächtnisforscher Drouwe Draaisma, und offenbar liegt ein Zusammenhang zwischen dem Wunsch, seine Kindheitserinnerungen aufzuschreiben, mit einem bestimmten Alter zusammen. In seinem Buch über das Gedächtnis im Alter, „Die Heimwehfabrik“4 zeigt Draaisma, dass Kindheitserinnerungen vor allem im Alter von etwa 70 Jahren plötzlich wieder auftauchen. Dies passiert zu einem Zeitpunkt, an dem das Gedächtnis an neuere Erlebnisse nachlässt, und dagegen die frühesten Erlebnisse, an die man sich jahrzehntelang vorher nicht erinnert hat, mit neuer Intensität zurückkommen. Dabei bewirkt dieser „Reminiszenzeffekt“, wie die Rückkehr alter Erinnerungen in der Fachsprache der Psychologie genannt wird, dass auch ungewollte Erinnerungen an die Kindheit wieder erwachen, denn auch die schmerzlichen Erfahrungen von früher kehren mit derselben Intensität zurück, so dass man den Kindheitsschmerz von ehemals emotional ein zweites Mal erlebt.5

Bei den Schriftstellerinnen Marie von Ebner-Eschenbach (1830-1916), Carmen Sylva (1843-1916) und Lily Braun (1856-1916), deren Todesjahr sich 2016 zum hundertsten Mal jährt, kann man auch von einem Reminiszenzeffekt in ihren veröffentlichten Kindheitserinnerungen sprechen. Insbesondere ist dies bei den zwei älteren festzustellen: Carmen Sylva beginnt mit 60 Jahren ihre Erinnerungen an die in Neuwied verbrachte Kindheits- und Jugendzeit zu schreiben und sie ist 65 Jahre alt beim Erscheinen ihres Bandes „Mein Penatenwinkel“; Ebner-Eschenbach ist 75 Jahre alt bei der Erstauflage ihrer „biographischen Skizzen“ „Meine Kinderjahre“6; nur die jüngere Lily Braun ist erst 43 Jahre alt, als sie ihre als Roman bezeichneten „Memoiren einer Sozialistin“7 verfasst und in dem ersten Band „Lehrjahre“ ihre Kindheit und Jugendjahre erzählt.

** *

Aus der Einleitung zum Band:

carmen-sylva-kindheitserinnerungenSilvia Irina Zimmermann und Bernd Willscheid (Hg.): Heimweh ist Jugendweh. Kindheits- und Jugenderinnerungen der Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva). Mit einem Vorwort I.D. Isabelle Fürstin zu Wied. [Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 4], Stuttgart: ibidem-Verlag, 2016.

http://www.carmensylva-fwa.de/publ/fscsfwa04.html

Anmerkungen:

1 Marie von Ebner-Eschenbach: Meine Kinderjahre. Biographische Skizzen, Berlin: Verlag von Gebrüder Paetel, 1906, S. 42-43.

2 Carmen Sylva: Mein Penatenwinkel, Erster Band, Frankfurt am Main: Minjon, 1908, S. 191.

3 Lily Braun: Memoiren einer Sozialistin. Lehrjahre, München: Albert Langen Verlag, 1909, S. 413-414.

4 Drouwe Draaisma: Die Heimwehfabrik. Wie das Gedächtnis im Alter funktioniert. Aus dem Niederländischen von Verena Kiefer, Berlin: Verlag Galiani, 2011.

5 Ebd., S. 11-12.

6 Carmen Sylva: Mein Penatenwinkel, Erster Band, Frankfurt am Main: Minjon, 1908. Marie von Ebner-Eschenbach: Meine Kinderjahre. Biographische Skizzen, Berlin: Verlag von Gebrüder Paetel, 1906.

7 Lily Braun: Memoiren einer Sozialistin. Lehrjahre, München: Albert Langen Verlag, 1909.

Read Full Post »

Older Posts »