Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘poet’

eminesco-ewedi

Melancolie”, prima poezie a lui Mihai Eminescu publicată în Germania, a apărut în revista „Die Gegenwart” în 1878. Poezia a fost tradusă de Elisabeta a României (viitoarea regină a României, consoartă a Regelui Carol I şi scriitoare cunoscută sub pseudonimul Carmen Sylva), care îşi semnază primele traduceri de poezie românească cu anagrama E. Wedi (după numele Elisabeta de Wied).

rumaenischedichtungen-sylva-kremnitz

In 1881 Regina Elisabeta publică împreună cu scriitoarea germană Mite Kremnitz un volum de traduceri de poezie românească sub titlul „Rumänische Dichtungen” (Poezii româneşti), care cuprinde în mare majoritate poezii de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Dimitrie Bolintineanu.

Volumul nu apare întâmplător în anul 1881, anul proclamării Regatului României, Regina Elisabeta dorind să atragă cititorilor de limbă germană atenţia asupra noii ţări apărute pe harta Europei şi să le facă astfel cunoscute literatura şi cultura României.

Silvia I. Zimmermann

***

Bibliografie:

cspoeta

Silvia Irina Zimmermann: Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul Coroanei, cu o prefaţă de A.S.R. Principele Radu al României, traducere din germană de Monica Livia Grigore, cu numeroase ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied din Neuwied, Editura All, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-587-066-6.

Read Full Post »

alecsandri-steluta

Read Full Post »

alecsandri2

Read Full Post »

Filozoful şi poetul au pornit la drum împreună să căute comoara cunoaşterii. Aflaseră că acolo, unde curcubeul atinge pământul, ea ar fi îngropată în pământ, şi prin urmare foarte uşor de găsit.

schatzgräberFilozoful se încărcase cu multe instrumente, cercetând de zor de-a lungul drumului, iar ori de câte ori vedea un curcubeu, măsura distanţa, calcula punctul cu precizie matematică, se grăbea înainte şi începea să sape.

Poetul, în schimb, se culcă în iarbă, glumind şi chicotind cu razele soarelui, lăsându-le să-i dănţuiască în jurul tâmplelor, să-l mângâie şi dezmierde, să-i povestească basmele aurii din ţara viselor şi să-i arate întreaga sfântă natură vie. Astfel cunoscu toate plantele şi toate animalele, învăţă limbile tuturor vieţuitoarelor, până şi cele mai tainice şoptiri şi suspine din adâncul sufletelor lor. Şi într-adevăr, toate făpturile căpătară pentru el înfăţişare, până şi cea mai firavă plantă şi cel mai mic şi neînsemnat animal, iar ochii lui începură să vadă toate bucuriile şi toate durerile lor.

Filozoful, ieşind atunci din groapa lui iar la lumina zilei, cu o faţă posacă, cu mâinile pline de răni, cu spatele greu de durere, încărcat cu alţi noi bolovani, rămase cu gura căscată, văzându-l pe poet aşa de luminat la faţă, de parcă ar fi vazut cine ştie ce minuni.

– La ce visezi, trântore?, strigă filozoful indignat.

– De ce spui că sunt un trântor?

– Tu rămâi mereu la suprafaţă, pe când eu pătrund în adâncime!

– Şi dacă suprafaţa are şi ea de dăruit o cunoaştere, iar eu ştiu să o citesc?

– Ce-ar putea oferi suprafaţa? In adâncime trebuie să cobori! Eu doar că nu am găsit încă locul potrivit, unde este comoara pomenită. Am făcut descoperiri foarte împortante, chiar dacă nu e întocmai ceea ce aşteptam.

– Ia să căutăm atunci mai departe!, zise poetul.”

***

Fragment din povestea Die Schatzgräber (Căutătorii de comori) de Carmen Sylva.

Traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann.

***

Versiunea în limba franceza: Le philosophe et le poète

Read Full Post »

Older Posts »